Despre sarcina in vreme de pandemie

Desi presarata si cu multe momente de fericire, sarcina aduce cu sine si momente inevitabile de stres si anxietate. Cel putin asta se intampla in cazul meu. Recunosc ca sunt mai calma decat eram inainte, daca va vine sa credeti, dar tot am momente in care ma gandesc cu emotie la viitor, la cum o sa mi se schimbe viata, la responsabilitatile si grijile care vor veni odata cu nasterea lui Mugurel (asa il alint ?), dar si la nasterea in sine, la sanatatea lui si a noastra, la partea financiara si lista poate continua.

Ma gandesc ca ar fi griji obisnuite si intr-o perioada normala, dar acum, pe timp de pandemie si stare de urgenta, sentimentele sunt amplificate cu mult. Pentru a fi pregatita am citit studiile despre coronavirus la gravide si daca se transmite la bebelus, am citit despre schema de tratament in sarcina sau despre cum se manifesta boala la nou-nascuti. M-am protejat stand cat mai mult in casa in perioada asta si, chiar si atunci cand am iesit, am facut-o numai cu masca, manusi si ochelari. De fapt, pentru mine perioada de autoizolare a inceput cu mult inaintea celei impuse de lege pentru ca eu ma feream si de epidemia de gripa si am speriat multi vecini cu mastile mele chirurgicale. Cred ca am devenit si stresanta pentru cei dragi mie, intrebandu-i mereu daca s-au spalat pe maini, daca poarta masti si manusi, daca dezinfecteaza suprafetele. Poate ca, daca n-as fi fost insarcinata, as fi fost mai relaxata, dar acum simt ca sunt raspunzatoare si pentru alta viata si ca nu-mi permit deloc sa risc.

Un gand egoist pe care l-am avut, in schimb, este ca, spre deosebire de cele care au nascut in aceasta perioada, eu am “norocul” de a avea due date-ul tocmai in August. Sper ca, pana atunci, masurile sa se mai relaxeze, sper ca tatilor sa li se dea voie din nou sa participe la nastere, sper sa pot tine copilul in brate imediat dupa nastere, fara un test Covid- 19 in prealabil. Nu ma intelegeti gresit, daca aceste masuri vor fi in continuare necesare, le voi accepta in totalitate. Va prezint doar un scenariu pozitiv la care visez in care ele sa nu-si mai aiba rostul.

Ma gandesc cu compasiune la cele care au stat singure in spital, fara sa li se dea voie sa-si vada copii, cu atatea ganduri si griji, dupa un proces atat de solicitant emotional si fizic; la cele care trebuie sa nasca in perioada urmatoare si sunt speriate gandindu-se la respectarea regulilor si procedeelor de siguranta; la cele care nu au o situatie financiara stralucita astfel incat sa poata sa beneficieze in sarcina de consultatii la privat intr-o perioada in care la stat nu te mai primesc pentru investigatiile de rutina.

Desi sunt momente in care ma incarc negativ cu aceste temeri, per total simt o liniste pe care nu o aveam inainte de sarcina si pe care nu stiu exact cum sa o explic. De exemplu, daca s-ar fi intamplat anul trecut ca evenimentele sa se anuleze exact inainte de inceperea sezonului de nunti, as fi fost foarte panicata, mai ales ca si eu si Omar lucram in domenii care se bazeaza mult pe acest sezon. Acum, insa, mai mult decat orice sunt fericita ca suntem bine si ca toti cei dragi noua sunt sanatosi. Poate ca mi s-au schimbat prioritatile odata cu aparitia lui Mugurel sau poate ca e vorba de efectul pandemiei in sine, de numarul groaznic de pierderi omenesti si de castigarea unei recunostinte absolute ca nu ne aflam printre ei. In plus, ma gandesc des la toate femeile dinaintea mea si asta imi da putere. Ma gandesc la bunicile mele, la strabunica mea care a avut 7 copii si pe care o cunosc doar din povestile mamei. Ma simt conectata la ele si-mi dau seama ca ce urmeaza sa se intample e cat se poate de natural si de firesc si ca nu trebuie sa ma sperie mai mult decat e necesar. Au nascut si crescut copii in vremuri de gripa spaniola, saracie, comunism. Pot si eu s-o fac in vreme de pandemie.

Asa ca, daca ati nascut deja in perioada starii de urgenta, va admir pentru curaj si darzenie. Daca urmeaza sa nasteti in perioada urmatoare si sunteti inca nesigure in legatura cu ce schimbari ar putea sa apara, va urez liniste si armonie si sper din suflet ca totul sa fie bine. Daca sunteti ca mine si mai sunt cateva luni pana la marele moment, sa pastrati speranta ca lucrurile se vor imbunatati si ca, si daca nu va fi asa, o sa trecem si peste asta. Cel mai important e sa ne avem unii pe altii.

Love, K.

Photo Credit: unsplash-logo
Nynne Schrøder