Review: NYX Wonder Stick Contour & Highlight

Daca Duminica trecuta v-am vorbit despre noul NYX Eyebrow Gel, acum este timpul sa va prezint alt produs de la NYX care si-a facut repede loc in topul preferatelor mele. Este vorba de Wonder Stick Contour & Highlight pe care l-ati vazut deja in actiune in cel mai recent tutorial.

Este un produs cremos, usor de aplicat si de amestecat. Mi se pare perfect pentru cele care de-abia se initiaza in acest “sport extrem” al contouring-ului. Glumesc, e un procedeu relativ simplu odata ce intelegeti conceptului din spatele lui. Mai multe despre conturare si iluminare gasiti in acest articol, din care puteti sa invatati cum sa aplicati produsele in functie de particularitatile voastre.
Wonder Stick este, cum va ziceam, foarte usor de utilizat: trebuie doar sa trasati/desenati liniile si apoi sa le amestecati avand grija sa eliminati orice trecere dura. Mie imi place sa folosesc fie o pensula stippling pentru a le amesteca, fie un buretel umed. Ambele functioneaza la fel de bine. 
Aplic iluminatorul in mijlocul fruntii, pe centrul nasului, deasupra pometilor, intre varfurile buzei superioare si de-a lungul ridurilor de expresie. Daca produsul ar fi fost mat l-as fi aplicat si sub ochi, dar nuanta Universal vine cu un varf de highlight sidefat.

Conturul, in schimb, e mat si va merge pe tample, de-o parte si de alta a nasului, in scobitura obrazului, de-a lungul liniei maxilarului amestecat in jos si sub buza inferioara.

L-am folosit cel mai des ca baza pentru produsele pudra pentru un efect mai dramatic, dar poate fi la fel de bine folosit si pe cont propriu. Pe timp de vara, mai ales, mi se pare un inlocuitor perfect deoarece se simte foarte usor pe ten, iar efectul este unul natural, sunkissed:
* nuanta Universal *

Ambalajul e unul foarte practic si vine in trei nuante: Light, Medium si Universal. Eu am nuanta ‘Universal’ care e potrivita pentru tenuri deschise si medii, dar mi-ar fi placut si ‘Medium’ pentru un look mai intens.

Pretul lui este de 68 de lei si mi se pare un must have in kit-ul oricarei pasionate – este usor de utilizat, practic si eficient.
Voi l-ati incercat? Ce parere aveti despre el?
Love, K.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.