Ce mi-a adus Mos Nicolae…

O intalnire cu fete minunate, cateva pe care le cunoastem doar „virtual”, altele cu care am mai avut privilegiul sa ma intalnesc, chiar daca nu atat de des pe cat mi-as fi dorit. Vorbesc de December Beauty Bloggers Meeting 3 care intra cu siguranta pe lista momentelor memorabile de anul asta. A fost de departe cea mai reusita editie si trebuie sa le multumesc Ioanei, Cristinei si Larisei pentru asta. Au muncit mult la organizarea acestui eveniment si merita toate recunoasterea si aprecierea noastra :D. 

Outfit-ul l-am ales in dimineata respectiva, dar cred ca era clar pentru toata lumea care ma cunoaste ca ma voi imbraca cu o fusta. Apropo, le-am numarat…am peste 30 pentru sezonul de Toamna – Iarna! Obsessed much? ☺ Machiajul a fost unul simplu, in nuante neutre, cu putin pigment auriu pe jumatatea pleoapei mobile si buze dark. Mi-am prins parul intr-o coada inalta, imi place sa fac asta in ultimul timp, si am fugit pe usa. In taxi am primit un telefon de la Iguanitza care ma intreba unde sunt. Se auzea si Ioana pe fundal: „Intarzii 20 de minute sau 2 ore??” Se pare ca n-am o reputatie foarte buna, dar sunt mandra de mine…am intarziat doar jumatate de ora si nici macar n-am fost ultima venita! :))

Am urcat la etajul localului Caffe Tabiet (mancarea e super buna acolo, btw!) si le-am vazut pe toate fetele astea frumoase intr-o atmosfera foarte calda si vesela. Chiar daca programul a fost unul lung, orele au trecut cu o usurinta fenomenala. Asta si datorita invitatilor: Mirela Vescan, care ne-a onorat cu prezenta si anul trecut, ne-a vorbit despre noua lansare Rimmel London ScanlEyes Xtreme si chiar ne-a facut o demonstratie. L-am incercat si eu si l-am testat Sambata trecuta si pe doua cliente: ofera volum considerabil genelor si le separa, chiar imi place. 
 

Apoi, Laura Musuroaea si Ana Sipciu de la Google ne-au vorbit despre strategiile pe care ar trebui sa le abordam pe blog si Youtube. Am ascultat-o pe Laura la multe evenimente in ultimul timp, chiar am fost amandoua speakeri la un event Youtube Romania in Aprilie, si m-am bucurat mult sa vad cat de repede si frumos a evoluat. A urmat Corina Coman de la FCB, care ne-a vorbit despre relatia dintre bloggeri si PR, iar la final Marian Tanase a tinut o demonstratie cu produse Numeric Proof. 

Din perspectiva mea, aceasta intalnire a fost un real succes. Nu ma refer aici la cadouri, desi au fost numeroase, ci la faptul ca am primit cateva sfaturi foarte bune de la speakerii invitati si am reusit sa interactionam intr-un mod in care n-o mai facuseram pana acum. Am legat noi prietenii si sper ca la anul sa vedeti si voi, cititoarele noastre, o comunitate mai unita, materiale de o calitate mai ridicata, mai multa originalitate s.a.m.d.. 
Nu pot sa inchei postarea fara sa-mi exprim fericirea ca am apucat, in sfarsit, s-o cunosc pe Anda. Am strans-o cu putere in brate cand am vazut-o, simteam ca o cunosc de o viata. De altfel, ne-am si petrecut a doua zi impreuna la cumparaturi :)).
 Anda, Iguanitza si Ioana
Love, K.

Comments

  1. 1. Imi place bluzita ta maxiiiiiim 😀
    2. Ma bucur ca in sfarsit te0ai intalnit face-to-face cu Anda 😀 Se stie ca e drumul lung de la Timisoara pan’la Bucuresti si probabil de-asta a durat atat intalnirea voastra. Imi sunteti tare dragi amandoua :*
    3. Se vede ca v-ati distrat de mi-nu-ne! 🙂
    4. Pupici, Koko :* & Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!
    >:D<

  2. I felt the same! Momentul incare veneam inspre tine s-a derulat in slow motion, asa ca in filme! :)) Mai vin, nu raman asa treburile! 😀 Mi-a placut la Bucuresti!

    Hugs! :*

  3. 7
    Mihaela Bolea

    Mereu o apariție deosebită! ♥
    Iar pozele cu voi sunt de pus în ramă! ♥

    Pupici!

  4. Tu si Anda ati fost printre primele beauty bloggers pe care le-am urmarit cand am descoperit aceasta lume.

  5. Foarte frumoasa! 30 de fuste? Wow! E bine asa…eu nu prea port, nu stiu de ce ma feresc de ele uneori, insa sigur de la anul voi incepe sa imi achizitionez cateva…deja am vazut modele frumoase!
    Felicitari pt organizare fetelor! Si respect celor ce au ajutat-sponsorizat! 🙂
    Pupici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.