Am gasit citatul asta pe undeva prin clasa a 11-a. M-a lovit atunci si a ramas cu mine toti anii astia. Face parte din filosofia mea de viata si troneaza peste fiecare activitate si zi a existentei mele: sa prezint mereu cea mai buna “fata” a mea lumii. Si nu ma refer numai fizic, ci in toate aspectele.
Frumusetea vine in toate marimile, formele si culorile. E un concept abstract, greu de definit. Odata ce am inteles asta, ca nu exista, de fapt, un standard (nu vorbesc aici de sabloane inventate de media) si ca frumusetea e subiectiva si relativa, am inceput sa ma simt mai bine cu mine. Odata ce am inteles ca nu poti sa placi tuturor, viata a fost mai simpla.
Ce inseamna, de fapt, sa fii frumoasa? Cred ca trebuie intai sa te impaci cu cine esti, sa-ti constientizezi atu-urile, fara sa devii vanitoasa, si defectele, fara sa le lasi sa-ti dicteze viata. Ma uit la poze cu mine din liceu, cand imi amintesc ca-mi gaseam tot felul de defecte si probleme, si-mi dau seama ca eram frumoasa si ca, de fapt, aratam foarte bine. La fel cum imi dau seama ca defectele din pozele de astazi, o sa mi se para minore peste 5, 10 ani. Si asta ma face sa apreciez mai mult cine sunt astazi, cum arat acum, cum ma simt acum si experientele prin care trec…ACUM! Chiar vorbeam ieri cu o prietena si-i ziceam ca sunt in cea mai buna perioada a vietii mele. Si nu pentru ca acum as arata mai bine ca in alti ani sau pentru ca as avea mai multe oportunitati sau o situatie financiara mai buna, ci pentru ca mi-am schimbat modul in care privesc viata. Pentru ca ma bucur de tot, pentru ca ma iubesc asa cum sunt, pentru ca profit de fiecare oportunitate, pentru ca las in spate frica. Pe scurt, pentru ca am incredere in mine, cu totul.
E adevarat ca increderea trebuie sa vina in primul rand din interior, atunci cand esti goala, fara artificii. Dar dupa asta, exista produse, trucuri care te ajuta si intervin acolo unde natura n-a fost atat de generoasa. Daca ai parul plat si lipsit de volum, fata uscata, acnee, cearcane si altele, nu trebuie sa te resemnezi cu ele. Important e sa nu lasam pasiunea pentru ingrijire sa ne acapareze existenta si sa devina o obsesie, trebuie sa gasim echilibrul in tot.
Iar machiajul, pentru ca asta e domeniul meu, nu e o masca, nu e o minciuna, cum cred unii…e un fel de “Zana cea Buna” pentru Cenusareasa din noi. La fel ca o rochie care se aseaza perfect pe tine sau o coafura care-ti avantajeaza fata. Daca ma aranjez mereu cand ies din casa, n-o fac pentru ca sunt complexata de cum arat fara machiaj, ci pentru sentimentul ala de putere pe care mi-l da, la fel ca un costum bine croit intr-o intalnire de afaceri, sau niste bucle lejere care-mi cad pe umeri la prima intalnire.
Nu zic ca e usor, e al naibii de greu, mai ales cand ne sunt prezentate anumite modele de perfectiune pe care n-am putea visa vreodata sa le atingem. Iar asta e probabil cel mai dificil, sa ne invingem nevoia de comparatie cu cei din jur. Cea mai sanatoasa atitudine mi se pare sa ne comparam mereu…cu noi insane. “Sunt astazi mai buna decat eram ieri sau acum o saptamana?” sau “Ma simt mai bine cu mine astazi decat acum un an?” Daca raspunsul e “Da”, atunci felicitari!. Daca e “Nu”, poate e timpul sa schimbam ceva.
“She was beautiful, but not like those girls in the magazines. She was beautiful for the way she thought. She was beautiful for that sparkle in her eyes when she talked about something she loved. She was beautiful for her ability to make other people smile even when she was sad. No, she wasn’t beautiful for something as temporary as her looks. She was beautiful, deep down to her soul.” F. Scott Fitzgerald
* Ma inscriu cu acest articol la scoala de Beauty Blogging by L’oreal.
Love, K.
